Montare lumina indicator la scrumiera din spate | Dificultate: mica

Am considerat ca un element de confort vizual in plus, poate fi constituit de iluminarea pozitiei scrumierei pentru pasagerii din spate. Cu toate ca in masina mea este interzis fumatul, nimic nu ma impiedica sa imbunatatesc imaginea scrumierei. Astfel am studiat problema si am tras un fir prin consola centrala, de la mufa de alimentare a becului de la bricheta. Practic si LED-ul rosu (fiindca am vrut sa se asorteze cu restul luminilor habitaclului) de la scrumiera din spate este afectat de dimmer-ul de pe blocul de lumini.

Procedura de "fabricare" a LED-ului ce va fi montat la indicatorul scrumierei spate este realmente simpla: Se achizitioneaza un bec de bord de la care se va folosi doar dulia. Becul si contactele metalice se scot si se pastreaza sau se arunca, dupa caz. Se prelucreaza cu un bisturiu sectiunea superioara a duliei astfel incat sa ramana doar suportul inferior (vezi fotografia 1 si 2 de mai jos). Apoi se practica 2 gauri cu un burghiu de 1 (burghiu pentru cablaje electronice), in partea dorsala a suportului proaspat obtinut. Prin aceste 2 gauri vor trece terminalele electrice ale LED-ului. Apoi se pun cateva picaturi de adeziv de contact puternic (Loctite, Picatura, etc.) si se fixeaza definitiv LED-ul de suportul sau din plastic. Practic se va obtine elementul din ultima fotografie.

  

Acum, dupa ce am facut acest suport pentru LED, avem nevoie de un rezistor de 620R (ohm) si o mufa de conexiune. Dupa ce am facut ceva voodoo cu firele si letcon-ul, am obtinut:

La capatul dinspre scrumiera din spate, pe firul proaspat tras prin consola din bord am montat o mufa de conexiune pereche cu cea care leaga LED-ul. La aceasta mufa se va conecta ansamblul final, din fotografia de mai sus.

Si conexiunile si montajul la masina:

 

Rezultatul pe timp de noapte arata in felul urmator: